Stiri Elevii ar urma astfel sa "scape" de ore precum matematica sau chimie.

RoforumBot

Active Member
Membru personal
Registered
Full Member
Finalnda are unul dintre cele mai bune sisteme de educatie din lume, aflandu-se mereu in top atunci cand vine vorba de matematica si stiinte, potrivit statisticilor PISA.
Fl9fC90.png

Chiar si-asa, nordicii si-au propus sa revolutioneze si acest sistem si sa-l adapteze mult mai bine pentru secolul 21. Practic, scolile din Finlanda se pregatesc sa scoata complet din programa materiile in forma lor clasica. Elevii ar urma astfel sa "scape" de ore precum matematica sau chimie.
Explicatia e una simpla: in locul materiilor clasice, vor fi predate "fenomene". Astfel, elevii vor invata despre subiecte precum Uniunea Europeana, ingloband aici limbi straine, istorie, politica si geografie. Ideea a inceput deja sa fie implementata in randul elevilor de 16 ani din Helsinki, iar proiectul isi propune sa raspunda la intrebarea esentiala: "Ce sens are sa invat asta?".
Nu ar trebui sa fie insa o surpriza ca profesorii se opun acestei schimbari in urma careia ar trebui sa formeze echipe si sa predea in tandem uneori.
Daca va fi aprobat, proiectul ar putea fi implementat in toata tara pana in 2020.
Interesant va fi de vazut si ce se va intampla cu un subiect sensibil si in Romania: religia in scoli. In Finlanda, aceasta este obligatorie.


Continue reading...
 
intr-o oarecare masura am vazut ca si la noi materiile sunt jalnice, daca la istorie invat ana blandiana si nu m-ai stiu ce ce, in privinta religiei am un "carcel", nu consider ca trebuie bagata cu forta pe gat, eu nu am facut in scoala si sunt m-ai civilizat decat cei de acum
 
intr-o oarecare masura am vazut ca si la noi materiile sunt jalnice, daca la istorie invat ana blandiana si nu m-ai stiu ce ce, in privinta religiei am un "carcel", nu consider ca trebuie bagata cu forta pe gat, eu nu am facut in scoala si sunt m-ai civilizat decat cei de acum

Unele ar trebui scoase sau materia ar trebui actualizata. La englezi nu cred ca e bine sa scoata matematica ca sunt bata acum la aceasta materie. Iti imaginezi ce se poate intampla daca scot mate?

Religia nu cred ca isi are rostul. In spania este obligatorie materia si trebuie sa te implici, altfel comunitatea te arunca afara.
 
Loading...
Back
Sus