Poemul tau, Alina, mi-a amintit de un altul pe care l-am intalnit acum mai multi ani si care mi-a parut a avea substanta. Citez, ca atare:
"TRATAT DESPRE DIALECTICA IUBIRII
Cele mai frumoase iubiri
Nu s-au spus în cuvinte, în poezii
Ori în demonstraţii matematice
Care să-i lămurească fiinţei dragi că sentimentele cu care o înconjori
Se desfasoara ab infinitum,
Asemenea numerelor prime.
Cele mai frumoase iubiri s-au tăcut.
Bunicii mei, care au trăit împreună şaizeci de ani
Şi-au durat iubirea cu candoare şi înfrigurare,
Laconic, fără să piardă timpul,
Construind, dintru început, o casă de pământ în care-au locuit împreună,
Imediat după aceea săpând o fântână,
Iar mai apoi înălţând un hambar în marginea grădinii.
La urmă de tot, au ctitorit, ca o apoteoză a seninătăţii,
Un pod pentru porumbei.
În tot acest timp, ei nu şi-au spus deloc “te iubesc” - însă:
S-au mângâiat pe obraz de cinci sute de ori;
S-au sărutat de două mii şi mai bine de ori;
S-au încurajat din ochi unul pe altul de cincisprezece mii de ori;
Au privit unul în urma celuilalt de mai bine de douăzeci de mii de ori
Şi au făcut dragoste într-un număr de “x” împrejurări,
Un raport non-matematic, pendulând între destinal şi ciclotimic.
Altfel spus,
Iubirea lor s-a petrecut în scurtele răstimpuri
Dintre posturi şi dezlegări, dintre semănat și seceriş,
Răstimpuri dictate de culesul porumbului, grădinărit, ţesut,
Hrănirea animalelor şi coacerea pâinii.
Când vorbim, ca atare, despre iubire,
Vorbim, întocmai lui Hesiod, despre nişte munci şi niște zile
Dar, mai cu seamă, vorbim despre lut, apă, grâne şi păsări.
O falsă înţelegere a realităţii, numiţi-o, dacă vreți, carteziană,
Ne-a convins că e vorba de altceva.
Neştiutori bine intenţionaţi, am difuzat cu patos o utopie a simţurilor.
Am spus lumii din jur, prietenilor şi copiilor noştri
Că pentru a da și a primi iubire e nevoie
Să te pui într-o stare de spirit particulară,
Să foloseşti un discurs anume, să întreprinzi
Cutare gest eroic şi desperat.
În realitate, lucrurile stau mult mai simplu.
Pentru a-i lămuri pe cei din jur ce e iubirea
E destul ca împreună
Cu cineva în care crezi
Să construieşti un edificiu pe care, la un moment dat,
Să se aşeze porumbeii.
(Bogdan Adrian Toma, Elegii sud-americane, 2013)"
